‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘ ‘

Incet, limonada s-a transformat in bere, si berea in whiskey. Nu vorbeam, dar radeam, radeam mult, radeam din tot ceea ce suntem si ne eliberam si eram fericiti. Eram fericiti prin simplitatea noastra, eram zei in cerul nostru, in centrul nostru.

Ce revolutie a simturilor noastre se dezlantui atunci in noi. Un fel de simt comun, amplificat si extins. Un fel de lipsa a gravitatie in jurul inimii. O minunatie, o minunatie de stare zic.
Simteam cu ochii, miroseam cu palmele, sarutam cu gustul si auzeam cu nasul. Rasul se degaja stins, frumos si iesea din noi sub forme neoniforme. Iubirea se dizolva si deveneam imuna ideii de trecut. O traiam. Uitarea consta in ignorare. Doamne, ce fericiti eram.

Suntem toti poeti, toti boemi, toti luati.
Stateam intinsi, nimeni nu stia pe ce. Nimeni nu stia unde. Poezia ne curgea prin vene, de la unul la altul. Plutea in camera, in spatiu, in vid. Oriunde eram, plutea poezia. Dar ce poezie, ce act suprem al poeziei. Era ultima, singura poezie care conta. Nici macar nu ne dadeam seama ca rasul nostru, ca fericirea noastra, era poezie…

Mi-am pierdut de multe ori prietenii prin multime. Am simtit singuratatea atat de adanc. Ce camera plina inauntru si ce lume goala afara. M-am decis sa nu-i caut, sa-i astept. Si au venit.
-Noi radem. Vrei sa razi cu noi ?
Ce betie adanca.
-Un vin fiert, sangele meu vine direct din Laponia. In Laponia cateva zile pe an soarele nu apune, iar cateva zile pe an nu rasare. De acolo vine sangele meu, tristul meu sange.

-Vin de departe, chelner. Scuza-mi indiscretia, ai Cola ?
Prea tarziu mi-am dat seama ca de cealalta parte a tejghelei nu era o fiinta, erau doar sticle goale de absint, de vin si de bere. Si apoi mi-am dat seama ca in jurul meu nu mai e nimeni. Nu mai eram decat noi, eu si prietenii mei.

Iti pierzi persoana cand fumezi fericirea. Nu mai exista nici principii, nici inhibiti, prieteni, iubiri, dusmani, personalitati distincte. Stii cine erai inainte de asta doar cat sa-ti permiti sa constientizezi ca nu mai esti ce erai. Esti nou-nout pe Pamantul lui Dumnezeu si esti expansiunea a tot ceea ce se poate EXISTA pe sine insasi. Esti pictat pe aer.

E sentimentul divin al fericirii fara margini. E zambetul cel mai pur.

Meditatie

Intrebarile sunt de pe http://aiacufilozofia.blogspot.com/.

Dacă ai afla că astăzi este ultima zi pe care o trăieşti pe pământ cum ţi-ai petrece-o?
Probabil as fi cu castile in urechi toata ziua ascultand melodiile care-au insemnat ceva pentru mine colindand locurile unde-am avut cele mai frumoase amintiri. Apoi le-as lasa o scrisoare prietenilor, si as evida cliseele de genul “Nu muriiii/plecaaaa!”

Dacă ai dispărea, ar observa cineva că lipseşti?
:| Nu stiu.

Dacă ai putea alege între viaţă şi moarte (dispariţie) ce ai alege?
In general, moartea. Momentan, viata.

Te-ai gândit vreo dată că cel mai mare duşman al tău ţi-ar putea deveni prieten? Sau că cel mai bun prieten te-ar putea trăda?
Un dusman e un dusman si gata. Cat despre cel mai bun prieten… da, e posibil.

Ai încercat vreo dată sa iei viaţa de la început sa şi cum totul ar fi nou?
Am incercat de multe ori, niciodata nu mi-a reusit.

Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, o singura dorinţă ce ai alege? De ce?
Grea decizie. Ma mai gandesc.

Care este persoana la care ţii cel mai mult?(fi sincer). De ce? Cât de departe ai fi capabil să mergi pentru ea? Crezi că ar face acelaşi lucru?
Pai … De tinut tin la ei (Roberta, Oana, Ligia, Ruca, Alex, Alex, Dragos, Vlad, Stefan, Rares) si mi-e greu sa ma hotarasc la o singura persoana. Daa… e logic de ce /:). Departe. Sper ca da :)).

Ce fel de om (persoană) eşti?
Sunt ce sunt.

Cine eşti?
Andreea. si atat

Care este scopul tău în viaţă?
Sa distrug omenirea >:).

Ai un confident? I-ai putea spune chiar totul, fără secrete?
Am 10… dar in general le spun aproape totul la vreo 3-4 dintre ei.

De ce crezi că oamenii au secrete?
Pentru ca le e frica de reactia celorlalti daca le-ar spune.

Ce crezi despre viaţa? Ce este? Cum este?
Prea mult de scris. Alta data.

Crezi că există răni care nu se pot vindeca sau amintiri ce nu se pot uita?
Exista.

We had joy we had fun \:D/

n-o sa patez si cu cuvinte ce mi-i drag

“mai aproape de tine in afara trupului tau este dragostea mea.”

nu – nu mai sunt lanturi. nici limite. nici infinit si nici finit. s-a dus tot uratul, s-a dus si arta, nu neg.

ce feerie, ce eden propriu s-a creat in mine. ce haos creste in ochii mei si ce mult vreau sa cred ca nu suntem de azi pe maine. ia-ma si ma pierde si iarta-mi nevruta vina.

esti haosul meu primordial si ultim. inseamna ceea ce vrei tu sa insemne

All that you need will surely come

Trecem, asta e capodopera noastra. Mergem, vorbim, respiram. O facem si meritam premii pentru felul in care-o facem.

Nu-mi gasesc locul, timpul si trupul fara tine.
Nu-mi gasesc directia, orientarea sau sensul.

E ceva absurd in ceea ce simt. E intensitatea ei, e imperfectiunea ei. E tot ceea ce teoretic n-ar putea fi dar practic este. E asa un razboi.

o doamne o doamne o doamne

…de parca nu as fi stiut ca viata e prea scurta ca sa te indragostesti de ceva si mai scurt decat ea…

I’ll be standing right beside you

this one… is for you.

This is the last night you’ll have to be alone
I’ll be standing right beside you, you can’t make it on your own
So walk with me, please, help me to be strong
I’ll be the shoulder you can lean on, when everybody’s gone
This is the last night you’ll have to be alone

We’re all looking for answers
We’re all down here on our knees
All anybody really wants, is something to believe
Enough is enough, I can’t take any more
But I’m standing on your front porch
Kicking down your door
This is the last night
This is the last night

1

Sometimes we have the absolute certainty that there’s something inside us that’s so hideous and monstrous that if we ever search it out we won’t be able to stand looking at it. But it’s when we’re willing to come face to face with that demon that we face the angel. — Hubert Selby Jr.

‘

Îţi mai ţineam braţul încă
viaţa ta de viaţa mea lipită,
risipa dragostei nerisipită,
secunda înnodată de clipită.

[Nichita Stanescu]

ochii imi curg pe sticla. oh, ce neinsemnat e uratul si ce uriasa e frumusetea
ti-am scris pe toamna ce vroiam sa-ti zic si pe toamna va ramane de-acum in colo

+-+-+-+

nu mai e niciun strop de otrava sau alcool in sangele asta. doar culori si sunete. SUNT ATAT DE BEATA DE CULORI SI SUNETE, vai de capul meu cat sunt de BEATA. in sange port culori si sunete, iar pe buze port cicatricea numelui tau. vai, vai doamne, cat de mult as vrea sa-ti simt mana smulgandu-mi sufletul din trup si sa-ti vad ochii tai beti de fericirea clipei. am amortit gandindu-ma la asta.

.

.
what cannot be found cannot be

up

Lasa-ti genele lungi sa ma sugrume
Si ineca-ma in pupilele tale
Dar nu te pierde prin ceata de fum ce inima mi-o ingheata acum.

M-am oprit langa tine cand tacerea ta mi-a zis “Nu ma atinge”.
Oh, iubire, lasa-ma sa-ti intru in suflet si sa-ti incalzesc lunile de iarna. Lasa-ma sa-ti stralucesc inauntru, sa ma strecor printre cutele pielii tale si printre genele ochilor tai si lasa-ma sa fiu. Lasa-ma sa iti iau mana rigida si sa ti-o inmoi cu tacerile mele, cuvintele mele, cu prezenta mea. Lasa-ma sa-ti soptesc la ureche lucruri neauzite de nimeni, lasa-ma sa te creez cum am creat pana la tine si cum voi crea dupa tine.

Lasa-ma sa-ti prefac ploaia rece intr-o ploaie calda si sa-ti daruiesc sfarsitul toamnei. Lasa-ma sa te invat ce inseamna “acasa” si ceea ce inseamna arta mea, lasa-ma sa te fac s-o simti pe pielea ta, pe ochii tai, pe buzele tale.

Tot ce-ti cer in schimb este un sarut, un vis si un ideal.
M-am oprit langa tine cand tacerea ta mi-a zis “Nu ma atinge”. Vorbeste…

…

Tu poti bea otrava, dar numai eu ti-o pot procura.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Fie ca va fi vorba doar de un zambet sau de orice altceva, voi sti ce sa raspund.

Story

I
In prima zi cand am vazut-o mi-am zis Ea este. Mi-a stat in fata si se uita la mine si eu ma uitam la ea, dar parca nu-mi incapea in privire. Devenise tot mai greu sa respir, asa ca nu mi-am zis numele, si nici ea nu mi l-a zis. Mi-a zambit si i-am zambit si eu, si mi-a zis Stiam ca undeva in lumea asta tu existi, si imediat dupa ce mi-a spus asta am realizat ca existasem undeva in lumea asta doar ca sa fiu pentru Ea. Am stat ore, zile, secole unul in fata celuilalt, unul cu privirea pierduta in ochii celuilalt. Avea ochii caprui, ochi in care daca nu te uiti si nu te pierzi, nu le intelegi profunzimea, filozofia. Vroiam sa zic ca o iubesc, dar mi-era frica ca nu era asa. I-am zis Inca nu, si Ea a inteles. Am intrebat-o Stii unde curge toata salbatic si sangeros viata?

II
I-am raspuns Nu, arata-mi, dar nu eram sigura ca vroiam sa stiu. In clipa cand mi-a aparut in fata am vazut ce nu vazusem pana acum, anume ca noi provenim direct din marele atom. Noi am fost aici inainte de Dumnezeu si vom fi aici chiar si dupa ce eternitatea lui Dumnezeu va lua sfarsit.
El avea ochii verzi, dar erau aproape negrii. Iar negrul lor e defapt fundul craniului. Sangele lui e defapt viata insasi. Faptura simpla si nemuritoare, ce taraste o istorie care incepe inainte de a fi ajuns razele Soarelui pe Pamant dupa dansa. O istorie care nu ma interesa, pentru mine prezentul, eu in fata lui, el in fata mea, pierduti unul in altul, conta. Doamne, il iubesc? Eu nu cunosc sentimentul, nu stiu sa iubesc pentru ca nu pot sa iubesc. I-am zis Inca nu, si El a inteles.

III
A doua zi i-am adus o floare, simbolic, dar odata ce a luat-o, floarea s-a ofilit, din respect pentru fiinta ce a atins-o. I-am sarutat mana si a avut loc un cutremur, mi-a zis Eu nu pot fi cu cineva fara sa distrug lumea. I-am sters durerea ce-i curgea pe fata si i-am zis Locul unde curge salbatic si sangeros viata este templul durerii, este templul meu. Si-a plecat capul in fata mea, dar n-am putut s-o vad asa. Ea era fiinta din care izvora seva creatiei, fiinta din a carui pantec s-au nascut puritatea si cuvantul. I-am strans mana intr-a mea, si au erupt zece vulcani in zece locuri diferita ale lumii.
Mie nu-mi pasa, stiam ca lumea e apartententa la existenta noastra, ei… nu stiu. Deasupra noastra cerul se deschidea si din el cadea foc ce ardea pamantul, dar nu am dat drumul mainilor noastre impreunate.
Ea incepuse sa tremure. Cred ca

IV
Imi era frica de ceea ce puteam face impreuna, pentru ca e ca si cum ai distruge toate legile fizice cand eram unul langa altul. E ca si cum „da” si „nu” ar fi avut un sens comun, pentru ca tot imposibilul se produce cand suntem impreuna.
Mi-am tras mana din mana lui, iar El m-a privit surprins. I-am zis Ranesc totul. El a spus Da-mi pacatul lumii ce-ti apartile, da-mi toate lacrimile planse de lume, da-mi tot ce ai patimit pana acum si ce n-ai patimit inca.
M-am lasat in voia lui, si i le-am dat, dar nu ma simteam mai putin vinovata. Ii simteam pielea contopita cu pielea mea chiar si dupa ce aceasta nu mai era acolo. Ii simt atingere incrustata pe pieptul meu, in pieptul meu si sub picioarele mele. A spus Locul in care curge viata este locul in care trebuie sa fim.

V
A treia zi am mers unde curge viata libera. Era salbatic, era neatins, era perfect, ca si Ea, ca si Noi. Am stat pe malul raului, unul langa altul, privindu-ne. Stiam ca ceea ce n-a fost spus urma sa fie, si mai stiam ca avea sa fie cel din urma lucru. Am oftat, si m-am uitat la Ea, si odata cu mine au oftat toate prapastiile.
I-am spus Tot ce e frumos trebuie sa moara, dar ceea ce depaseste frumosul e ireal. Te iubesc, si am sarutat-o.

VI
M-a sarutat si cerul s-a spart in o mie de farame ce-a cazut in jurul nostru. Pamantul s-a surpat si se descompunea bucata cu bucata. Fiecare stea din Univers exploda si fiecare orice se auto-distrugea. I-am zis ca era imposibil sa fiu cu cineva fara sa distrug lumea, si el parea constient de risc. Si eu la fel.
Nimeni nu ne va plange, pentru ca nimeni nu va mai stii de noi. Pentru ca atunci cand frumosul moare, nu ramane in urma lui un gol, ci ramane uratul.
I-am zis Te iubesc, si am murit impreuna.

shits

Voi, pereti, domnii mei frumosi
Aplecati spre pamant
Ma cunoasteti atat de bine.

Ce stiu ei cand zic ca voi nu auziti?
Ce stiu ei despre voi, dragii mei?
Cu ce sunteti voi de vina ca ei nu va inteleg tacerea?

Oh, din carnea inimii voastra-mi vreau eu mormantul.
Din materia voastra-mi vreau eu sufletul.
Din nemurirea voastra-mi vreau eu nemurirea.

Ei nu-ti inteleg tacerea.
Ei nu stiu ce-nseamna sa fii si sa nu poti vorbi.
Ei nu stiu nimic.

_____________________

Undeva, in lumea asta, tu existi.

_____________________

EL: Unde te duci?
EA: Nicaieri. Fara tine pamantule gol.
EL: Si daca te duci nicaieri,de ce ma simt orb?

_____________________

Inclestati.
Maini in maini.
Eu si cu tine in noi doi.
Am ramas si vom ramane.

{}

Cand mi-am aprins prima tigara am stiut ca totul s-a sfarsit. Am stiu ca nu mai sunt EU cea care traia cu speranta in mine si care credea ca va fi ceva mai bun. Sunt sfasiata, mutilata, infranta. De toti, de vant si de nisipul in care stateam aproape la fel de sfasiata, mutilata si infranta ca acum. Acum, aici, nu mai este loc pentru mine, nici spatiu material, timp sau public sa ma priveasca. Nu mai sunt carti care sa ma faca sa ma intorc, melodii care sa ma trezeasca sau sange care sa ma faca sa tresar.

Soo, I’m running away …

Nu-mi vorbi, caci nu-ti voi raspunde. Imaginatia mea te vrea, vrea sa te intorci si sa ma implori sa te iert, sa te umilesti pentru mine, pentru tine, pentru noi, dar EU, EU cea sfasiata, mutilata, infranta, nu, pentru ca am cunoscut absurdul, am dormit cu el in acelasi pat si am mancat la aceasi masa.

Nu-mi vorbi, nu ma privi, nu ma atinge. Am stiu cand am tras primul fum ca totul s-a dus si tu te-ai dus odata cu el.

Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri usoare,
Sa nu stii niciodata cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisa-n mine cu litere de foc!
De patima mi-e sila si orice gând ma doare.

[Baudelaire]

- 1 Day [1a2b3c4d5f6e]

That night the music seemed so loud,
I wish that we could lose the crowd.
Maybe it was better that way,
We’d hurt each other with the things we wanted to say.

We could have been so good together,
We could have made that dance forever…
But now, who’s gonna dance with me?

Cum indraznesti sa ma privesti in ochi? Cum indraznesti sa-mi spui cele mai banale cuvinte, si cum dracu indraznesti sa-mi spui numele?

Tremur si tremura si casa odata cu mine. Imi amintesc fragmente de cuvinte, fragmente de clipe sacadat, tot mai sacadat si tot mai necoerent. Pare o eternitate de cand am primit mesajul ala pe la 12 noaptea si l-am citit abia dimineata cand l-am vazut si m-am trezit cu ganduri amestecate si nu l-am luat in seama pentru ca eram prea bine pozitionata pe “stiu ce vreau”. Mai bine-l stergeam de atunci, ca oricum era o minciuna il el.

Azi, in ora de TIC mi-am amintit “1a2b3c4d5f6e”, dar tie n-am mai apucat sa-ti zic ce inseamna. M-am inecat in amintirea aceasta.

E atat de ciudat cat de profunde erau pe atunci unele cuvinte, si cat de moarte si fara sens par acum. Ideea este ca sunt, adanc ingropate in noi, in noi toti, si cand zic toti ma refer la NOI, la MINE si la VOI, la NOI din vremea cand cuvintele erau atat de putin cuvinte si atat de mult nemurire. Incerc sa mi le smulg, unul cate unul, din suflet, ca niste scame, pentru ca stiu ca niste mortaciuni nu ma mai ajuta la nimic. Dar sunt prea incrustate aici, in NOI ca sa le putem scoate. SI STITI ASTA, FIECARE DINTRE VOI STIE ASTA, DAR NUMAI EU AM CURAJUL SA O SPUN.

Mi-e dor de voi, si ma doare cand va vad straini. Parca primesc o palma de fiecare data cand vad ca din noi toti s-a ales cimentul. Cand calcam pe asfalt, nu calcam defapt pe asfalt, ci calcam unii pe altii. Si stiu ca va doare si pe voi, desi nu veti recunoaste. Nici eu nu as recunoaste-o.

“Ati spus ca veti avea grija de foc si l-ati lasat sa se stanga”.
Dar pana la urma ce mai conteaza. Suntem ei ce-au devenit straini ce-au devenit pietoni ce-au devenit ciment. Suntem ei intr-o lume in care nimanui nu-i mai pasa de nimeni, in care nimeni nu ar face nimic pentru nimeni, si noi suntem anonimi intr-un mod in care numai anonimii ca noi stralucesc.

Pana la urma poate ca 1a2b3c4d5f6e e doar o chestie idioata pe care-o voi uita cat de curand si de care mi-am adus aminte doar pentru ca plictiseala din ore era prea insuportabila. Poate ca NOI nu am existat niciodata in modul ala in care aveam nevoie unul de altul pentru ca daca nu eram acolo, in acele momente, in acea zi, n-ar mai fi existat pace pe pamant.

Pizda ma-sii, 1a2b3c4d5g6e RAMANE si ESTE si INSEAMNA INTR-ADEVAR CEVA ce numai cu VOI as imparti, cu nimeni in plus. Si nu sunt proasta cand cer pace pe pamant si STIU CA ATUNCI CAND VETI CITI ASTA VETI STII CA LA VOI MA REFER, SI STIU CA AVETI OCHII UMEZI SI MAI STIU CA SEARA ASTA VETI ADORMI NUMAI CU NOI IN GAND. 1a2b3c4d5f6e

0 Day

Mdaaa, mi-e somn…

 Asta e prima zi
A jumatatii varstei
care constituie jumatatea
sperantei de viata
minus cinci ani.

Sunt inca inainte de ziua O, dar teoretic am 15 ani :>.

‘Cause when you’re fifteen and somebody tells you they love you
You’re gonna believe them
And when you’re fifteen feeling like there’s nothing to figure out
Well, count to ten, take it in
This is life before you know who you’re gonna be
Fifteen

1 Day

nothing more to say.