Leapsa
Am luat-o de la Robb (sper sa nu-i fie cu suparare).
Dacă eram un anotimp, eram toamna.
Dacă eram o lună, eram octombrie.
Dacă eram o zi a săptămânii, eram vineri.
Dacă eram o parte a zilei, eram crepusculul.
Dacă eram un animal marin, eram delfin.
Dacă eram un animal de uscat, eram pisica.
Dacă eram o virtute, eram diplomatia.
Dacă eram o planetă, Venus.
Dacă eram un lichid, eram cafea.
Dacă eram o piatră, eram rubin.
Dacă eram un metal, eram aur alb.
Dacă eram o pasăre, eram porumbel.
Dacă eram o plantă, eram lilac.
Dacă eram o stare a vremii, eram zi insorita de toamna tarzie.
Dacă eram un instrument muzical, eram pian.
Dacă eram un sentiment, eram pasiune.
Dacă eram un sunet, eram sunetul ploii.
Dacă eram un cântec, eram Moonlight Sonata (momentan).
Dacă eram un film, eram Le fabuleux destin d’Amelie.
Dacă eram un serial, eram Heroes.
Dacă eram un oraș, eram Cluj.
Dacă eram un gust, eram dulce-acrisor.
Daca eram o aroma, eram aroma de struguri/must.
Dacă eram o culoare, eram alb sau violet.
Dacă eram un material, eram satin.
Dacă eram o parte a corpului, eram ochi.
Dacă eram un drog, eram fericire.
Dacă eram un accesoriu, eram un medalion.
Dacă eram o expresie a feței, eram linistea.
Dacă eram o materie, eram romana.
Dacă eram un personaj din desene animate, eram Alba ca Zapada.
Dacă eram un număr, eram 9.
Dacă eram o mașină, eram una de epoca.
Dacă eram o haină, eram orice de bun-gust.

Stai linistit(a). Nu e cu suparare, din contra.
O rugaminte, in loc de aaaaici pune Robb si Hypnotic Senses.
:D:D
Mersi :D.
http://andraagachi.wordpress.com/2009/05/31/leapsa-%E2%80%9C-daca-as-fi-fost-%E2%80%A6-%E2%80%9D/
De acum un an…
Ciudat, acum ma identific mai mult cu alegerile tale decat cu ale mele. Se vede treaba ca plec din laurian:)
Am mai spus-o de cateva ori, si o sa continui sa o tot spun: E atat de linistitor gandul ca mai am inca 3 ani in laurian… Mi-e si teama sa ma gandesc ce va fi dupa, cand banuiesc ca nici raspunsurile mele la aceasta leapsa nu vor mai fi tocmai indentice…
ma bucur ca ai cunoscut gustul liceului dintr-a 9-a… o sa fie ingrozitor dupa…
Imi inchipui… ma nelinisteste fie numai si gandul :-s. Anyway, life goes on cu mai multe sau mai putine piedici care de cel mai adesea sunt de natura morala. Sper ca pana intr-a 12a sa-mi mai piara frica de “dupa”, iar tie iti urez mult noroc si… curaj. Am incercat sa ma pun in pielea ta si e total dezolant…
well… e definitia vietii asta… nush dc imediat ce ajungem la un grad de fericire, ceva se intampla si trebuie sa ne sustragem.
O viziune total pesimista si dezolanta, cum ai zis… dar cred ca acela care zice ca viata e facut ca sa te bucuri de ea e ori prost ori idiot…
viata e facuta ca sa ravnesti dupa singurele momente in care ai fost in stare sa te bucuri de ea…
Asa e, dar ce-ar mai fi bucuriile fara vaile ce le preced imediat? Nu ai cum sa te ridici si sa te inalti din nou, daca nu cazi. Asta e un concept cel putin dureros, pentru ca presupune caderea si toate anexele ei, dar in acelasi timp si linistitor, pentru ca atunci cand te aflii “jos” stii ca va trebui sa si urci, mai devreme sau mai curand. Cu cat mai mare disperarea, singuratatea si tristetea de “jos” cu atat mai glorioasa urcarea si varful, corect?
Totusi, cred ca pe langa acest traseu greu sau chiar imposibil de ocolit, mai exista si acea asa-numita stare de desavarsire ce consta in uitarea de prezent, dar nu trairea in trecut si nici gandul proiectat in viitor. E cumva fericirea perpetua, aceea care nu trece si nu se uita, momentele de maxima implinire care nu numai ca nu pleaca, dar sunt intotdeauna vii prin inepuizarea lor si care sunt pe veci infipte in alte timpuri si alte locuri. Atata vreme cat poti sa traiesti in acelasi flux cu aceasta fericire abstracta, atunci sfidezi scara pe care urci si cobori in viata reala…
hm… fericire abstracta… daca tu esti capabila sa fii fericita indiferent de influentele exterioare. daca ai atins acesta stare de “bonheur”, ma bucur.
mie aceasta stare imi da impresia unei naivitati extreme. pentru ca orice mi s-ar intampla, eu starea asta nu o voi cunoaste :). Nu sunt capabila de ea…
poate nici nu o merit:)
Nici nu am spus ca am atins-o in vre-un fel. Mi se pare un ideal suprem sa fii in afara vietii cotidiene si in afara a oricarui lucru efemer sau iminent. E o stare superioara in care nu te ating nici tristetile, nici bucuriile (false).
Mie mi-ar placea sa tind spre o asemenea stare, desi recunosc ca sunt foaarte departe de acest ideal. Si, in fine, cel putin sper sa nu fie numai teorie :))…
poate daca ai fi buddha… :P