…

Pentru o secunda nu eram convinsa daca “niciodata”-ul s-a terminat sau nu. Suna atat de familiar, atat de dulce, incat ma blocasem si ascultam… Inainte ca secundele sa curga si inainte ca peretii incaperii sa dispara si timpul sa zboare inapoi, am plecat. Tipic. Dupa ce-am iesit si nu am mai auzit, am ramas in cumpana. Ce trebuia sa fac? Unde sa merg, unde puteam sa merg cu toate fantomele dupa mine? Vroiam sa te sun pe tine, dar riscam sa ma prabusesc in bratele tale, si sa mai mor putin. De cate ori am murit in bratele tale? Off, de nenumarate… Si mi-am adus aminte de noaptea in care am dat startul “niciodata”-ului. Tu l-ai incalcat, dar eu nu, si am stiut ca am facut bine ca am plecat. Dincolo de un perete se impaienjenea o ispita, si dincolo de ispita erau mortii aia ingropati si dezgropati, ingropati din nou si dezgropati din nou, ingropati si dezgropati de atatea, atatea ori… Si nu te-am chemat azi, m-am considerat destul de matura, de intreaga si de puternica incat sa ma tin pe picioare. Acum mi-as fi dorit sa te fi chemat…

Azi-noapte mi-am revenit. A fost o durere fizica mult mai mare decat ma asteptam. O sufocanta, extazianta durere in piept, aproape de inima, numita durerea reintruparii. Simteam cum totul mi se rastoarna inapoi in mine, de parca lumea intreaga ar putea incapea in ceva atat de mic.

Si mi-am spus ce nu mi-ai spus tu, dar in mod sigur ai gandit-o. Am concluzionat, si am tras linia. Am deschis ochii, si de acum imi vei putea vedea in ei acea veche scanteie Veche, eterna. Niciun vant n-o poate stinge, nimeni, nimic. Mi-am recapatat difuzia sentimentelor, delirul sufletului, ne-conturul corpului, ceata ochilor si tot ce-am avut si tot ce nu am avut in trecut. Am reintrat in posesia acestuia si, implicit, in posesia mea. Din nou magia clipei, din nou inaltul cerului, din nou frumusetea uratului. Din nou totul. Imi vine sa plang de fericire.

Abia astept sa ma vezi. Abia astept sa ma prabusesc din nou in bratele tale si tu in ale mele. Abia astept sa vad ce vei spune cand vei citi asta…

~ prin Andreea pe 11/11/2010.